Ultimul Zburător la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti

 

Şi dacă este marţi, este seară de film românesc

„Joc secund" în: Ultimul Zburător, regia Ovidiu Georgescu

 

 

 

După filmul fantastic Domnişoara Christina, în regia lui Alexandru Maftei, serile de marţi dedicate filmului românesc continuă. MDV AUDIO STUDIO, împreună cu Asociaţia CineCultura, prin proiectul  Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul, aduc, marţi, 13 mai, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, o altă producţie recentă, ce poartă de data aceasta semnătura regizorului Ovidiu Georgescu: Ultimul Zburător.

Se pare că după „noul val” al filmului românesc, extrem de puternic şi marcant pentru primul deceniu al acestui secol, după filme de referinţă ce au plecat de la un crez asumat, şi anume acela de a secţiona critic realitatea românească imediată, se simte nevoia de o schimbare. O redimensionare, o reaşezare faţă de poveste, povestea care nu mai e lăsată acum să decupeze, unilateral, felii de realitate problematică, ci este plasată sub semnul ludicului, al adâncului, al absolutului şi împinsă înspre a se contamina cu ceea ce Ion Barbu numea „joc secund”.

 „În această lume dezvrăjită, în acest hiper-realism gri, în care trăim şi de care lumea s-a săturat ne-am gândit să picurăm un strop de magie...” – este gândul exprimat de regizorul Ovidiu Georgescu.

Creaţia sa se întoarce, aşadar, către mitologia şi literatura română, reinterpretând contemporan unul dintre cele mai tulburătoare mituri româneşte: mitul Zburătorului. Filmul Ultimul Zburător este prima apariţie dintr-o trilogie plănuită, o trilogie a sufletului ancestral românesc.

Aşadar, un băiat singuratic cu o motocicletă, ce plimbă noapte fetele prin oraş. Şi apoi, o poveste de iubire ce transcende timpul şi spaţiul...

 

Un film, la care vă invităm, marţi, 13 mai, ora 18.00, la CASA DE CULTURĂ A STUDENŢILOR BUCUREŞTI (Calea Plevnei n. 61).  

La proiecţie va fi prezent regizorul Ovidiu Georgescu, actorii Iulia Verdeş, Gabriel Duţu, Contantin Cotimanis, precum şi Mihai Mănescu (scenarist), Dragoş Popescu (Director de imagine), Laura Baron (montaj).

 Intrarea este liberă.