„Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul” ajunge la Râmnicu Vâlcea, în perioada 21 – 25 mai a.c.

 

Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul” ajunge și la Râmnicu Vâlcea, în perioada 21 – 25 mai. Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, împreună cu Asociaţia CineCultura, invită spectatorii cinefili la o serie de proiecţii de film românesc în aer liber, ce vor fi prezentate în Scuarul „Mircea cel Bătrân”, cu începere de la ora 21.00.

Având în vedere faptul că anul acesta este un an dedicat Centenarului Marii Uniri,   programul proiecţiilor debutează cu filme având ca subiect evenimente derulate în Primul Război Mondial: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, regia: Sergiu Nicolaescu, film ce îi are în rolurile principale pe Vladimir Găitan, Ioana Pacula şi Sergiu Nicolaescu. Marţi, 22 mai, spectatorii pot vedea „Prin cenuşa imperiului”, în regia lui Andrei Blaier, cu Gheorghe Dinică şi Gabriel Oseciuc ca protagoniști. De altfel, pentru rolul „Diplomatul” din acest film, Gheorghe Dinică a primit Premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, în 1976.

Seria de filme continuă și cu alte producții de marcă. Astfel, „Concertul”, filmul pentru care Radu Mihăileanu a primit numeroase premii sau a avut nominalizări la prestigioase festivaluri internaţionale de film, precum  European Film Academy Award sau Premiul César pentru cea mai bună coloană sonoră şi Premiul pentru cel mai bun sunet este programat miercuri, 23 mai a.c.  

Joi, 24 mai a.c., spectatorii sunt invitaţi să  urmărească excepţionalele roluri realizate de Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc în „Octav”, un film pentru care regizorul Serge Ioan Celibidache, a primit Premiul Publicului la Gala Premiilor Gopo din 2018, filmul având cei mai mulţi spectatori în anul 2017.

            Sesiunea de filme se încheie cu proiecția filmului „Mere roşii”, regia Alexandru Tatos. Filmul, în care actorul Mircea Diaconu interpretează rolul unui medic chirurg, este o ecranizare după nuvela „38 cu doi”de Ion Băieşu, iar filmările au fost făcute spitalul din Râmnicu Vâlcea.

 

Accesul este liber, la toate proiecţiile!

(În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecţiile programate în Scuarul „Mircea Cel Bătrân” vor avea loc la Sala Consiliului Judeţean Vâlcea, la aceeaşi oră). 

 

*** 

Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat în al şaselea an de existenţă, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile.

 

*** 

Programul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul”, la Râmnicu Vâlcea, este următorul:

Scuarul „Mircea cel Bătrân”

 

Luni, 21 mai, ora 21.00:

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

Regia: Sergiu Nicolaescu

Scenariul: Sergiu Nicolaescu şi Anusavan Salamanian,

Cu: Ioana Pacula, Vladimir Găitan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică

 

Marţi, 22 mai, ora 21.00: PRIN CENUŞA IMPERIULUI

Scenariul şi regia: Andrei Blaier

Cu: Gheorghe Dinică, Gabriel Oseciuc, Cornel Coman, Irina Petrescu

 

Miercuri, 23 mai, ora 21.00: CONCERTUL

Regia: Radu Mihăileanu

Scenariul: Matthew Robbins, Héctor Cabello Reyes, Thierry Degrandi, Alain-Michel Blanc, Radu Mihăileanu

Cu: Aleksey Guskov, Mélanie Laurent, Vlad Ivanov, Miou-Miou

 

Joi, 24 mai, ora ora 21.00: OCTAV

Regia: Serge Ioan Celibidachi

Scenariul: Serge Ioan Celibidachi, James Olivier

Cu: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Eric Aradits, Alessia Tofan, Andi Vasluianu

 

Vineri, 25 mai, ora 21.00: MERE ROŞII

Regia: Alexandru Tatos

Scenariul: Ion Băieştu

Cu: Mircea Diaconu, Ion Cojar, Angela Stoenescu, Carmen Galin

 

*** 

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei cinci ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în 30 de oraşe, având un număr aproximav de 115.000 de spectatori şi consemnând 2.500 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine. 

*

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF - Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi Proiect co-finanţat de A.F.C.N. Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.).

Parteneri media: All About Romanian Cinema  - AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Gratuitor, E-cultura info, Roportal,

 

Partener: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea